Liviu Papuc

„Vasile Lițu este, de fapt, încă o jertfă 

pe care neamul românesc a trebuit s-o facă 

pentru înfăptuirea unității sale politice!”

(Dr. Ilie Piticariu) 

Din păcate, modestia face casă bună cu uitarea din partea celor din jur. De-abia după 90 de ani de la moarte, ing. Mircea Irimescu din Rădăuți, fost președinte al Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, îi face loc lui Vasile Lițu într-o carte-enciclopedie cu informații utile (nepreluate, din păcate, de Enciclopedia Bucovineide Emil Satco și Alis Niculică, tipărită la Suceava în 2018), pe care le redăm mai jos: „Lițu, Vasile. ? – 1922, Vatra-Dornei. Absolvent al Universității din Cernăuți. membru al Societății Studențești Dacia, a participat la organizarea participării bucovinenilor la manifestările jubiliare de la București din 1906. Sprijinitor al Societății Academice Junimea(1911-1912). Profesor la Gimnaziul Superior de Stat III din Cernăuți, la Gimnaziul Superior Greco-Oriental din Suceava și primul director al nou înființatului liceu din Vatra Dornei (după primul război mondial). Editor și redactor responsabil al noii serii a publicației sucevene Revista politică(1910-1911). Deputat din partea Partidului Democrat al Unirii în primul Parlament al României Mari (noiembrie 1919 – 1920). Membru al Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina din perioada austro-ungară”[i].

Adăugăm noi, aici, și evenimentul din februarie 1909, raportat de Consulul general cezaro-crăiesc, cavaler de Grzybowski: „Vineri 5 ale lunii, 28 de studenți aparținând societăților academice din Cernăuți: Dacia(președinte Vasile Lițu), Bucovina(George Palievici) și Junimea(vicepreședinte Crăciun), între care 10 în uniforma respectivelor societăți, au ajuns la Pașcani; de acolo au mers la Ruginoasa, unde, cu ocazia jubileului de 50 de ani al Unirii celor două principate și în onoarea principelui Cuza, au organizat o serbare și în fosta reședință de vară. Atât la Ruginoasa, cât și în timpul serbărilor de sâmbătă și duminică la Iași, nu au fost ținute cuvântări contaminate de iredentism. Singura excepție a constituit-o cuvântarea studentului Dragomir din Cernăuți, ținută de pe balconul societății de aici a studenților, Solidaritatea, imediat după sosirea la Iași, în piața Unirii, unde se afla o mulțime de mai multe mii de oameni. Din cuvântare trebuie reținut următorul pasaj: Deie Domnul ca în cel mai scurt timp să putem spune: Noi nu venim la voi, ci venim la noi”[ii].

*

La 1910 apărea la Suceava „Revista politică”[iii], o publicație care făcea campanie electorală pentru realegerea contelui Bellegarde ca deputat de Câmpulung în parlamentul de la Viena. În fruntea acesteia se impunea tânărul profesor Vasile Lițu, primit cu rezerve de o parte a eșichierului politic (și nu numai), mai ales din cauza limbajului frust folosit de acesta (pe urma „modelului” Aurel Onciul și Florea Lupu). Dar, pe de altă parte, i se recunoștea, chiar și de către adversari: „D. V. Liţu e un tânăr de talent şi de o rară energie, care, bine întrebuinţată, ar putea fi de foarte mare folos pentru neam. Îmi pare foarte rău de prezenţa sa în tabăra d-lui conte, căci nu sunt mulţi tinerii care au voinţa de fier a d-lui Liţu”[iv], în vreme ce N. Iorga puncta: „Tineri pe care-i ştim talentaţi şi energici şi pe care-i ştiam bine intenţionaţi, scot la Suceava Revista politicănumai pentru a proclama nevoia de a fi reales d. Bellegarde. V. Liţu ţine tricolorul înaintea d-lui conte”[v], pentru a continua, în altă parte: „Să părăsească d. Liţu agitaţia sa stricătoare şi cu cei de-o vârstă cu d-sa să elaboreze noul program exclusiv naţional. Şi, împreună, cu energia d-sale superioară şi cu talentul de luptători prin condei al celorlalţi, să pornească în poporo luptă cum n-a mai fost în Bucovina, o luptă de să trezească morţii. Avem nevoie de partidul ideilor de azi, cu poporul la bază şi cu tinerii în frunte”[vi].

Nu am reușit să vedem vreun număr din gazeta sus-menționată, așa încât nu insistăm. 

Vasile Lițu avea deja la activ, la acea dată, mai multe intervenții publicistice ample în „Neamul românesc” al lui N. Iorga, între 1908-1910[vii], prin care făcea cunoscute unele stări de lucruri din Bucovina, efectuând, cu această ocazie, și incursiuni în trecutul provinciei. Primul articol consistent, Meseriaşi şi negustori români în Bucovina(„Neamul românesc”, An. III, nr. 7, 16 ian. 1908, p. 102-104), pornea de la faptul că: „Românii din Bucovina au avut până la 1848 meseriaşi şi negustori organizaţi în bresle, ca şi în Moldova şi Muntenia”, pentru a deplânge decăderea: „În 1848 s-au desfiinţat breslele, şi atunci meseriaşii şi negustorii români au rămas fără nicio ocrotire şi sprijin din partea nimănui şi au fost lăsaţi pradă înrâuririi străinilor, ce înaintau şi-i copleşeau mereu”, și exprimându-și încrederea, spre final, după relatarea înființării cabinetelor de citire și a unei societăți a meseriașilor, în 1907[viii], că „societatea se va îngriji şi de creşterea naţională a meseriaşilor şi muncitorilor români, […] Nădăjduim că acest curent nou va aduce roade frumoase şi în scurtă vreme vom avea în fiecare oraş din Bucovina societăţi organizate de meseriaşi români”.

Mai multe articole informează cititorii, uneori cu lux de amănunte, despre sărbători „poporane”, cum ar fi: O serbare poporană în Cupca (Bucovina) (nr. 59, 18 mai 1908, p. 926-927); Serbarea din Frătăuţul-Vechi(nr. 72, 18 iun. 1908, p. 1132-1134) – sub genericul Din Bucovina, unde continuă și cu manifestări similare din alte comune bucovinene[ix]; din nou Din Bucovina(nr. 85, 18 iul. 1908, p. 1339-1340, 1342), în care aflăm amănunte despre Serbarea poporală din Ciudei[x]și, în continuare, despre aceea din Voloca (cu participare din Cuciurul-Mare și Ceahor)[xi].

Cu acest din urmă articol începe diversificarea paletei de interes a „corespondentului”, pentru că relatează despre concertele absolvenților „Pedagogiului” din Cernăuți[xii], despre starea culturală de la munte (Din Câmpulungul Bucovinei, în nr. 104, 31 aug. 1908, p. 1639-1643)[xiii], noua lege sătească (Din Bucovina, nr. 114, 24 sept. 1908, p. 1799-1802), despre Asociația corpului didactic și alegerile comunale din Cernăuți (Din Bucovina, în nr. 19, 22 feb. 1909, p. 302-304)[xiv], sau problema și istoricul băncilor sătești și al unor afaceri cu lemne (Scrisoare din Bucovina, nr. 133, 25 nov. 1909, p. 2268-2276)[xv].

La nivelul anului 1910 nu mai găsim, în „Neamul românesc”, decât două scrisori, prin care Vasile Lițu își arată aprecierea privind înființarea noului partid al lui N. Iorga[xvi](ceea ce nu-l scutește, în același an, de „corecția” administrată de marele diriguitor politic al unei întregi generații, după cum am văzut mai sus) și, spre sfârșitul anului (Din Bucovina. II. O explicaţie, nr. 134, 12 nov. 1910, p. 2139-2141), prin care încearcă să dea explicații referitor la poziția pe care o adoptase[xvii]. (Notă: printre numeroasele pseudonime din colecția revistei lui N. Iorga este foarte posibil să-i aparțină unele – dar nu ne hazardăm într-o identificare problematică).

Note:

[i]Mircea Irimescu, Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina (1862-2012). La 150 de ani, vol. II, Voluntariat bucovinean. Membrii Societății, Edit. „Septentrion” Rădăuți, 2013, p. 332.

[ii]Cornelia Bodea, Radu Ștefan Vergatti, Nicolae Iorga în arhivele vieneze și ale siguranței regale (1903-1914), București, Mica Valahie, 2012, p. 119.

[iii]„REVISTA POLITICĂ. Săptămânal, în fiecare duminică, cu un supliment al deputatului de Câmpulung, contele Bellegarde. Editor: Vasile Lițu. Red. resp.: Ioan Niculică. Suceava. 16 oct. 1910 – 30 apr.1911”, în Emil Satco, Alis Niculică,Enciclopedia Bucovinei. Personalități, localități, societăți, presă, instituții, vol. III, Editura Karl A. Romstorfer, Suceava, 2018, p. 270. 

[iv]Corespondent, Din Bucovina: alegerea de la Câmpulung. O părere, în „Neamul românesc”, An. V, nr. 128, 29 oct. 1910, p. 2044-2046.

[v]N. Iorga, Ce e în Bucovina?, în „Neamul românesc”, An. V, nr. 128, 29 oct. 1910, p. 2033-2034.

[vi]N. Iorga, Retragerea d-lui I. Flondor, în „Neamul românesc”, An. V, nr. 130, 2 nov. 1910, p. 2065-2066.

[vii]Printre care și Scrisoarea deschisă din nr. 15, 3 feb. 1908, p. 236-237, prin care o sumă de studenți (printre care Ion Grămadă, Vasile Liţu, Ion Bileţchi, Nicolai Tcaciuc, Alexandru Morariu, Adela Volcinschi, Adriana Volcinschi, Alecu Procopovici, Vica Ţurcan, Vasile Greciuc, Ilie Bacinschi, Vincenţiu Jemna) respingeau „cu indignare suspicionările maliţioase şi atacurile nedrepte din n-l 8 al Apărării Naţionalela adresa iubitului profesor” Sextil Puşcariu.

[viii]„Mai mulţi oameni de bine, între care dd. profesori L. Bodnărescu, Petru Popescu, Dimitrie Cărbune, Modest C. Scalat şi societatea Dacia[…] s-au hotărât să înfiinţeze o societate pentru înaintarea şi cultivarea celor din Cernăuţi şi suburbii. Societatea s-a înfiinţat în primăvara anului 1907 şi are vreo 140 de membri, dintre meseriaşi de felurite bresle şi mai mulţi membri fundatori. Societatea caută să apere drepturile tuturor meseriaşilor români, să aşeze băieţi de român pe la meserii şi prăvălii bune şi rentabile, şi se îngrijeşte ca meseriaşii români ce lucrează pe la meşteri străini să fie ocrotiţi şi plătiţi bine, iar, la urmă, să li se deie atestat pentru munca lor. Până acum se află aproape 100 de băieţi români pe la meserii şi prăvălii numai în Cernăuţi, şi societatea îi are în vedere. Totodată societatea a intrat în legătură cu Guvernul român şi l-a rugat să admită vreo câţiva băieţi români din Bucovina la şcoala de arte şi meserii din Iaşi. Guvernul român a admis câte patru băieţi în fiecare an, cu toată cheltuiala Statului. […] Apoi a intrat în legătură şi cu Ministeriul de Comerciu din Viena şi a cerut ajutoare pentru vreo treizeci de dulgheri români, ca să cerceteze un curs teoretic-practic de trei luni în Viena”.

[ix]„În ziua Sfinţilor Constantin şi Elena s-a sfinţit localul şi „proaşca” Societăţii Arcaşuldin Frătăuţul-Vechi. Nănaşă i-a fost Societatea studenţească Dacia. După sfinţire a fost serbare poporală în grădina gospodarului Luchian. Au fost săteni şi reprezentanţi ai pompierilor din Rădăuţi şi Arcaşiidin Frătăuţul-Nou cu căpitanul lor, păr. Vespasian Reuţ, şi toţi cărturarii satului. De Înălţarea Domnului s-a inaugurat steagul Societăţii Arcaşuldin Pătrăuţul-de-Jos pe Siret şi de Dumineca Mare în Crasna-Ilschi. Nănaşă la amândouă inaugurările a fost Societatea Dacia”.

[x]„De Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel s-a inaugurat steagul Societăţii Arcaşuldin Ciudei. Nănaşi au fost d-na Hruşca, d. I. Cuparencu şi învăţătorul-diriginte Braha, precum şi societăţile studenţeşti Bucovina, Dacia, care a condus toată serbarea, şi Junimea. Au fost «arcaşi» din vreo zece sate din împrejurime, la vreo şase mii de oameni. Numai preotul satului, Cărăuş, n-a voit să vie, cu toate rugăminţile”.

[xi]„Duminecă, 6 iulie, Arcaşuldin Voloca a dat o serbare poporală. Au fost preoţii şi învăţătorii din sat şi din împrejurime, arcaşii din Cuciurul-Mare cu steagul lor şi cei din Ceahor, d. I. Cuparencu, apoi reprezentanţi din societăţile studenţeşti Daciaşi Junimeaşi alţii. Au vorbit sătenilor căpitanul arcaşilor, păr. Velehovschi, d. I. Cuparencu şi un reprezentant al Daciei. S-a dat un concert cu arcaşii şi o reprezentaţie de teatru: Vivandiera. Mare silinţă pentru reuşita serbării şi-au dat păr. Velehorschi şi învăţătorul Sfecla, conducătorul coruluiArcaşului”.

[xii]„De vreo patru ani încoace, de când s-au deşteptat şi învăţătorii la viaţa naţională conscientă, absolventele şi absolvenţii români ai Pedagogiului dau concerte prin oraşele mai însemnate, şi aşa se introduc în viaţa socială. Cântecele pentru concert sunt numai româneşti şi-s alese întotdeauna din compozitorii noştri cei mai de seamă: Vidu, Musicescu, Chiriac, Porumbescu, Dima, Brediceanu, Murăşanu etc. […] În timpul cântecului se execută şi jocuri naţionale, ca: Bătuta, Brâul, Căluşerul etc. În felul acesta, s-a adus un curent nou pe la petrecerile românilor, care erau seci şi la care se jucau mai mult valsuri şi polci, iar limba de conversaţie era, şi mai este încă, pe la balurile de elită – cea nemţească sau polecească, numai cea românească nu, […]”(nr. 85, 18 iul. 1908, p. 1339-1340, 1342).

[xiii]„Sunt aproape la 7.000 de români şi au trei biserici cu patru preoţi, două şcoli primare, o şcoală secundară şi o şcoală pentru săparea lemnului. Românii au mai multe societăţi. Pentru ţărani este cabinetul de citire Deşteptarea, care a suferit şi sufere mult din cauza conducerii. Are o bibliotecă şi mai multe gazete. Acuma strânge bani pentru o Casă naţională. Clubul Rarău, pentru intelectuali, cu multe gazete şi reviste române şi străine şi cu dezbinări între «academici» şi «semiculţi». Filiala Şcoala românăpentru sprijinirea elevilor sărmani a înfiinţat o librărie şi tipografie românească. Mai afli: Banca sătească, condusă de păr. Luţa şi dascălul G. Hutu, cu un capital de peste 100.000 de coroane şi peste 400 de membri, şi Prăvălia românească, o filială a celei din Cernăuţi, societatea Doamnelor româneşi Reuniunea meseriaşilor românidin Câmpulung şi împrejurime. Sunt multe societăţi culturale, care au ca scop dezvoltarea şi întărirea poporului român, însă sunt şi multe neînţelegeri şi dezbinări între intelectuali, care nu-şi pot împărţi puterea şi vaza”.

[xiv]„Curentul nou naţionalist prinde din ce în ce mai mult şi cucereşte învăţătorimea românească din Bucovina. Credem că învăţătorii noştri înţeleg chemarea lor şi-şi vor face cu conştiinţă datoria lor ca luminători ai neamului”.

[xv]„O pacoste şi o primejdie nespus de mare pentru ţărănime a fost banca sătească din Galiţia, care a sărăcit aproape trei şferturi dintre ţăranii cei mai bogaţi”. 

[xvi]„Programul naţionalist-democrat e izvorât din adevăratele nevoi ale neamului, cuprinde toate păturile societăţii româneşti şi dă chezăşie sigură că prin mijloacele ce şi le alege în luptă va îndestula toate trebuinţele. Ce-i mai mult, că într-o măsură largă caută să deie o soluţie prielnică şi nimerită chestiei ţărăneşti din România” (nr. 52, 30 apr. 1910, p. 822-823).

[xvii]„Nu ştiu cum m-aţi înţeles din scrisorile trimise de mine până acuma. Am ţinut să vă ţin în curent, după putinţă, de cele ce se petrec la noi. Corespondentul din Câmpulung v-a informat greşit. Eu nu am făcut nimica fără de îndemnul şi rugămintea sătenilor mei. Nu obişnuiesc niciodată să mă împotrivesc voinţei poporului. Cum m-au rugat sătenii mei şi cei din Dorna, aşa am făcut”.